Lovitură de graţie pentru şoferii români! Permisul suspendat pe viață şi amenzi uriașe pentru cei care fac această greșeală: Aveți mare grijă să nu vi se întâmple, e mai grav decât credeați:

Parlamentul României ar putea lua o decizie fără precedent în ceea ce priveşte conducerea autoturismelor în stare de ebrietate. Șoferii care sunt prinşi băuţi la volan şi-ar putea pierde definitiv dreptul de a conduce vehicule, iar amenzile pot ajunge până la 15.000 de lei.

Această iniţiativă aparţine mai multor parlamentari, care s-au gândit să preia modelul american prin care conducătorii auto depistaţi cu alcool să rămână fără permis pentru o perioadă de până la cinci ani. Dacă aceştia sunt prinşi din nou, şoferii vor pierde definitiv dreptul de a conduce.

„Este oportun un astfel de proiect. Nu ştiu dacă ar trebui pe viaţă suspendat permisul de conducere, dar cel puţin cei ce se urcă băuţi la volan şi pun în pericol viaţa oamenilor trebuie să nu mai conducă o perioadă mai îndelungată de timp. Din punctul meu de vedere, cam 10 ani ar fi perioada în care şoferii prinşi cu alcool la volan, în recidivă, ar trebui să nu mai aibă acest drept. În Statele Unite ale Americii, conducătorii prinşi cu alcool au dreptul de a conduce suspendat timp de 5 ani. Dacă recidivează în perioada de probă, aşa cum au ei, atunci permisul este suspendat pe viaţă”, a declarat Mihai Lupu, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor.

Amenzile prevăzute în noul proiect sunt extrem de usturătoare şi variază între 5.000 şi 15.000 de lei, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Actul normativ prevede amenzi şi sancţiuni în funcţie de gradul de alcoolemie depistat în sângele şoferului respectiv, dar şi de infracţiunile pe care le comit atunci când se află băuţi la volan.

Între doi şi cinci ani vor rămâne fără permis şoferii prinşi cu alcool la volan, în afara amenzilor contravenţionale. În cazul unui şofer băut recidivist întâlnit din nou de cei de la Poliţia Rutieră, el riscă să rămână fără permis pe viaţă.
Citeste si
Toti sunt socati de comportamentul lui Ionut! Multi zic ca il copiaza pe Giani! Ce a putut sa spuna „Jaguarul” despre Diana Belbita: Vi se pare că are dreptate? Uite ce a urmat:

In editia de aseara a emisiunii Exatlon, tensiunile au crescut intre Faimosi si Razboinici. Concurentii s-au certat si si-au spus cuvinte grele.

Fanii au ramas socati de comportamentul lui Ionut si unii spun ca acesta il copiaza pe Giani Kirita de la Faimosi.

„Am auzit eu prost sau Jaguarul a numit-o pe Diana Belbita „terminata”?”, „Il copiaza pe Giani ca sa atraga atentia asupra lui”,sau „I-a facut pe toti prosti. A spus ca il bate pe Giani cu o mana” sunt doar cateva dintre comentariile fanilor.

Giani Kirita l-a jignit ingrozitor pe Alex: “Pe tine te inchiriez la botezuri!” Cum vor fanii Razboinicilor sa se razbune pe Faimosi?

In editia Exatlon din 25 martie, Faimosii le-au adresat cuvinte urate celor din echipa adversa. Totul a pornit de la faptul ca Razboincii l-au ales pe Oltin in intreceri.

Giani Kirita a fost, ca de obicei, cel care a atacat cel mai rau. El s-a luat de fiecare membru al echipei Razboincilor. Insa, in editia Exatlon din 25 martie, la finalul jocului castigat de Faimosi, Giani Kirita pur si simplu s-a dezlantuit. Nu i-a raspuns nici un Razboinic, insa pana si faptul ca acestia taceau l-a enervat pe fostul fotbalist, care nu s-a multumit sa arunce doar cu apa spre banca adversarilor sai.

La un moment dat, s-a apropiat de Alex si a inceput sa-l jigneasca, facand referire ca acesta este dansator si nu sportiv. “Tu dansezi pe la nunti si pe la botezuri, da? Iei 10 euro pe un dans? Pe ce vorbesti, ma, tu? Ba, tu stii cine e Giani Kirita? Pe tine te inchiriez la botezuri”, i-a spus fostul fotbalist lui Alex, apoi adresandu-se intregii echipe a Razboinicilor: “Ratatilor! Uitati aici la mine echipa adevarata”.

Alex a fost calm in toata aceasta perioada, el doar a incercat sa zambeasca si i-a facut semn se cateva ori lui Giani Kirita sa se duca la echipa sa.

Intregul scandal dintre Faimosi si Razboinici a inceput dupa ce, in urma schimbarii regulilor, fiecare membru al unei echipe isi poate alege cu cine joaca, iar Oltin a intrat de fiecare data la probe, ales de cate un adeversar.

Dupa ce mai toti cei din echipa Faimosilor i-au jignit pe Razboincii, fanii acestora sunt decizi sa se razbune. Pe paginile de socializare care ii sprijina pe Razboinici sunt tot mai multi care sustin ca atunci cand Faimosii vor fi in Arena la nominalizare, il vor vota pe Oltin Hurezeanu pentru ca acesta sa ramana in continuare in competitie.
Citeste si
Scandal monstru la Exatlon! Giani Chiriță a fost propus pentru eliminare. „Nu cred că merită tot ceea ce faceți…”

Giani Kiriță, propus pentru eliminare la Exatlon, de către fani, care nu au fost deacord cu modul în care acesta i-a “umilit” pe Războinici. Mai mult, admiratorii show-ului au cerut o petiție, pentru ca sportivul să fie dat afară din concurs.

Războiul dintre Faimoși și Războinici s-a declanșat după ce echipa albastră a profitat de sansa de a-si alege concurentul de la echipa adversa cu care să se lupte, iar astfel, Oltin, cel mai slab dintre Faimosi, a fost cooptat de nenumarate ori pe traseu.

Acest lucru i-a deranjat pe Faimoși, în special pe Giani Kiriță, mai ales ca au pierdut casa. După o serie de jigniri si atacuri lansate de Giani Kirita , fanii emisiunii Exatlon au venit cu propunerea de a solicita eliminarea lui Giani Kirita din concurs, din cauza limbajului. Astfel că, mediul virtual a fost luat cu asalt, iar comentariile au curs lanț.

Aţi cerut o petiţie pentru a fi scos Giani din concurs. Dacă nu aţi înţeles până acum este un CONCURS cu o miză foarte mare! Fiecare dintre ei au jignit, au vorbit urât dar nu ştiu cum se face că atitudinea lui Giani o vedeţi numai când pierd Razboinicii. Este urât ceea ce a făcut Giani dar la fel de bine ţin să îi dau dreptate. Este provocat de atitudinea Războinicilor”, a comentat o fană a emisiunii.

“Într-adevăr, nu spun că Giani a făcut un lucru bun, din contră a jignit şi a adus nişte jigniri grave echipei adverse, dar nu cred că merită tot ceea ce faceţi!
Mai ales aceea petiţie venită, bineînţeles din partea fanilor susţinătorilor războinicilor. Voi credeţi că echipa de producţie va lua în considerare acea petiţie şi îl va descalifica pe Giani? Niciodată. În regulament spune clar că fiecare concurent are dreptul să-l facă pe adversar să se dezechilibreze psihic, şi asta s-a văzut, Giani a reuşit sa-i umilească pe Războinici”, este un alt comentariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *