Triplul asasinat din Brașov văzut prin ochii unei prietene a cuplului: “Rămas bun, femeie cu zâmbet larg şi ochi trişti!”

Triplul asasinat din Brașov văzut prin ochii unei prietene a cuplului. Reporterii Libertatea au reușit să stea de vorbă cu o prietenă foarte apropiată a cuplului Florin și Monica Buliga și vă prezintă în exclusivitate detalii răvășitoare din viața comună a acestora și din anturajul lor.

Zâmbea mereu şi râdea mult. Aşa o ţin minte pe Monica. Dar ochii ei spuneau o altă poveste. Erau trişti. A iubit un om care nu a meritat-o şi cu care părinţii ei nu au fost de acord niciodată. Dar ea şi-a urmat inima până la capăt. Fără să ştie că iubea un monstru.

Era o femeie pe cât de frumoasă, pe atât de inteligentă. Se implica mult în tot ce ţinea de copiii ei, Ioana şi Ştefan. Orice frământări aveau copiii, ea era acolo.

Ea era lipiciul care ţinea totul unit. Observa transformările prin care trec copiii, iar cu Ioana vorbea ca şi cu o prietenă. Observa nostalgică felul în care copila devenea uşor-uşor femeie. Cu familia ei avea o relaţie foarte strânsă.

Cu sora şi cu mama ei vorbea ore în şir la telefon. Tatăl ei era bolnav şi încerca să-l ajute cu tratamente naturiste şi se bucura teribil când vedea orice mică schimbare în bine în starea lui de sănătate. Familia era totul pentru ea…

Un soț alccolic, care o înşela cu nonşalanţă

Dar nu era fericită. Avea de luptat cu un soţ alcoolic, care o înşela cu nonşalanţă. Îi şi mărturisea acest lucru, iar apoi îşi cerea iertare. Şi ea îl ierta. Dar nu avut niciodată puterea să plece sau să îl lase să plece.

Viaţa lor s-a schimbat în momentul în care s-au mutat la Braşov. În Piatra Neamţ, locuiau într-un apartament relativ modest. El lucra ca electronist, repara televizoare şi radiouri, iar ea era contabilă. O familie tânără, obişnuită, cu doi copii.

Nimic ieşit din comun. Totul s-a schimbat în momentul în care şi-au făcut o afacere cu aparate de masaj, aduse din Coreea. Afacerea le-a adus un câştig financiar important aproape peste noapte. S-au mutat în Braşov şi şi-au deschis un centru de masaj şi de distribuţie aparate de masaj. Credeau teribil în afacerea lor şi le mergea din ce în ce mai bine.

Au stat în chirie doi ani, apoi şi-au cumpărat apartament de lux, cu trei camere, într-un bloc nou-nouţ din cartierul Noua şi maşină scumpă.

În cercul de prieteni, el voia să arate tuturor că se scaldă în bani

În cercul de prieteni, Florin ţinea să arate tuturor că se scaldă în bani. Făcea cinste tuturor când ieşea în oraş.

Îşi împrumuta prietenii cu bani şi nu-i mai voia înapoi. Unii profitau de dărnicia lui… Îi plăcea muzica folk şi era aproape nelipsit de la concerte, în Braşov. Unora le promitea finanţări pentru lansări de albume şi cărţi şi apoi se răzgândea.

Era mai mult o dorinţă de a arăta tuturor puterea lui financiară, mai degrabă decât de a ajuta efectiv.

Îi plăcea să bea şi uneori avea ieşiri violente în discuţii contradictorii. Îi plăcea mult şi să meargă la vânătoare.

Citeste continuarea pe www.libertatea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *